Acoperisul de tip mansarda isi primeste numele de la arhitectul François Mansart in Franta anilor 1600. Aceasta reprezinta ultimul nivel locuibil al unei constructii, situat imediat sub acoperisul inclinat al acesteia.

Elemente caracteristice ale mansardei sunt peretii sai inclinati la doua unghiuri diferite. Panta invelitorii este mai mare pe partea inferioara a acoperisului, unde se afla si ferestrele. Mansardele pot fi iluminate sau aerisite prin ferestre de tip Velux sau Fakro, sau, in stil vechi, prin lucarne.

Un alt aspect important in definirea mansardei si diferentierea acesteia de pod, este dat de faptul ca un pod poate fi necirculabil, spre deosebire de mansarda care este intotdeauna circulabila (indeosebi locuibila). Mansarda ar putea fi o camera de copii cu loc de joaca, un dormitor mai rustic cu dressing, sau chiar un spatiu de lucru.

Mansarda permite optimizarea spatiului din "asa zisele poduri", oferind posibilitatea de a obtine nivele suplimentare la etajele existente, reducand necesitatile legate de zidarie. Adeseori potentialul decorativ al mansardelor este exploatat prin realizarea de invelitori cu suprafete curbe convexe sau concave si prin ornamentarea lucarnelor sau ferestrelor.

Acest tip de acoperis nu este recomandat in zonele reci in care ninge des. Zapada se poate acumula si va ingreuna acoperisul.